CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 450 / 2014
Dosar nr. 523 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei nr.11 la Hotărârea Guvernului nr.1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu
Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei nr.11 la Hotărârea Guvernului nr.1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.59 din 22.03.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :
1. Prezentul proiect de hotărâre are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.11 la Hotărârea Guvernului nr.1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, în scopul creșterii gradului de intervenție și securizare în domeniul protecției mediului din zona frontierei româno-bulgare.
2. Având în vedere caracterul de act modificator al proiectului, la formula introductivă este suficientă doar precizarea temeiului constituțional, sub forma În temeiul art.108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre, cuvântul prevederilor urmând a fi eliminat, ca inadecvat.
3. La articolul unic, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, expresia data de se va elimina, iar precizarea potrivit căreia anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre nu este corectă, deoarece anexa va face parte din actul normativ de bază, respectiv Hotărârea Guvernului nr.1005/2012, și nu din actul modificator.
De aceea, textul trebuie să utilizeze în final sintagma:
... din 29 octombrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.450/23.04.2014